Ispita viselor - cum am învățat să nu le mai bag în seamă

Timp de 6 luni de la convertirea mea nu am mai avut aproape nici un vis. Spun aproape, pentru că au fost totuși două sau trei vise, care m-au bulversat de-a binelea. Într-unul din ele, se făcea că mă aflam în rai, acolo unde era foarte multă lume bucuroasă. În centrul mării aceleia de oameni era Domnul Iisus Hristos și Sfântul Ilie (nu mă întrebați de ce, că nu știu). Cum priveam în jurul meu, și mă minunam de cât de multă lume este acolo, am auzit niște avertismente care veneau din dreptul Domnului Iisus Hristos. Acele avertismente erau despre o cunoștință de-ale familiei mele, o fată adolescentă. Dimineață m-am trezit foarte bulversat crezând că ceea ce am visat a fost adevărat și că trebuia să transmit toate acele avertismente cât mai repede posibil. Am pus mâna pe telefon și am sunat-o pe mama mea, care la rândul ei a sunat-o pe mama fetei în cauză. Bineînțeles că totul s-a terminat când mamei mele i s-a confirmat că totul e la locul lui, în regulă, așa cum trebuie să fie.

Pentru mine, această ispită a reprezentat punctul T0 al renunțării complete a mă mai încrede vreodată în vise. Am realizat că prin vise, suntem, de cele mai multe ori, bătaia de joc a vrăjmașului, și că putem fi chiar în pericol dacă le dăm prea multă atenție. Din momentul renunțării a mă mai încrede în ele, au reînceput să apară visele și coșmarurile în viața mea, dar nu cred că îmi amintesc să mai fi reținut vreunul din ele. Mi-am format un obicei de a le uita dimineață, neîncercând a-mi mai aduce aminte ce am visat peste noapte. Sunt convins că dacă Domnul dorește să ne transmită ceva prin vise, atunci va ști cum să o facă, astfel încât acestea să devină credibile. Una din modalități ar fi repetiția lor, dar chiar și așa, dacă credem că visele sunt mesaje de la Dumnezeu, acestea trebuie confruntate cu duhovnicul.

În concluzie, vă rog să nu mai puneți accent pe vise, ci să încercați să le uitați. Nu mai băgați în seamă tot ce este de nefolos urcușului nostru duhovnicesc.