Perseverența în fața bolii și în viață

Având experiența bolii (în cazul meu depresia) pot spune că perseverența a jucat un rol important în a mă ridica din nou la un nivel de trai cât de cât normal. Bineînțeles că în fața bolii suntem cu toții neputincioși. Dar, de asemenea, Dumnezeu nu ne dă mai mult decât putem duce, și, cu ajutorul Lui, putem răzbate. Tot ce trebuie să facem este să strângem din dinți și să mergem mai departe, cu capul înainte, având nădejdea că Dumnezeu ne ține de mână și că ne dărâmă orice ușă care pare de nedeschis. Prin aceste uși mă refer la diferitele etape ale unei boli, oricare ar fi aceasta, sau a unor experiențe sau trăiri din viața noastră. În cazul meu au fost mai multe uși pe care simțeam că nu le mai pot deschide, dar am perseverat, m-am rugat, și am încercat la nesfârșit, până când ușile s-au dărâmat înaintea mea.

Mai ales în cazul depresiei, simptomele pot fi atât de puternice, încât, suferindul poate ajunge chiar și până la suicid. De aceea susțin atât de sus și tare că trebuie să ne agățăm cu toată ființa noastră de Dumnezeu, Care este dragoste și bunătate, milă și iertare, credință și nădejde, dar Care are și niște reguli stricte pe care trebuie să le urmăm, ca să nu cădem în păcate grave. Personal, aceste reguli stricte mi-au fost de mare ajutor de-a lungul parcursului bolii menționate mai sus, căci fără de ele aș fi căzut de mult în păcat, în special cel al sinuciderii.

E bine să fii perseverent în tot ceea ce îți propui (mai ales atunci când îți propui a face binele - cu tine însuți sau cu cei din jur), căci dacă Dumnezeu vede râvna ta nestăvilită, atunci sare și El degrab în ajutor, iar împreună cu El totul este de neoprit.