De la necredință la credință

O singură clipă a fost de ajuns ca Domnul să mă trezească la realitate, să mă convertească din neom în om, din mort în viu, din necredincios în credincios. M-a trezit la realitatea existenței Sale atât în viața mea cât și în viața celorlalți din jurul meu. O realitate minunată, dar și înfricoșătoare, căci am realizat câte păcate și greșeli am făcut înaintea Sa.

Înainte de convertire pot spune că eram un om răzvrătit. Răzvrătit în primul rând pe Biserica lui Dumnezeu. Blamam preoții, obiceiurile rânduite în biserică, numărul de biserici construite (știți lozinca: "Vrem spitale nu catedrale" - o mare greșeală!), ș.a. Un lucru de care îmi este și acum rușine, descoperind câtă frumusețe este în cadrul acestei Biserici și câtă dragoste și adevăr se împarte între enoriașii ei. Bineînțeles că pădure fără uscăciuni nu există, astfel că veți zice că știți voi pe cineva care nu se comportă ca un adevărat creștin, deși se dă unul. Sau că ați citit voi o știre cum că un preot a făcut nu știu ce mare păcat. Haideți să nu mai judecăm, căci toți suntem oameni, fiind convins că fiecare dintre noi încearcă să facă binele, deși nu de fiecare dată ne iese acest lucru, sau pur și simplu nu știm cum să îl facem.

De asemenea, înainte de convertire făceam și o grămadă de păcate, crezând că sunt lucruri normale pe care le fac toți cei din jurul meu. Îndreptățindu-mă pe mine că e normal să le fac și eu, eram căzut în smoala păcatului neștiind cum și că trebuie să mă curățesc. Mi-au trebuit 5 ani ca să elimin, rând pe rând, cu ajutorul Domnului, aproape toate aceste obiceiuri urâte și neplăcute înaintea Domnului, de la patima fumatului, și a alcoolului, și până la judecarea aproapelui ș.a. Curățirea continuă până la moarte, astfel că drumul este în continuare anevoios și plin de surprize, căci firea noastră este căzătoare, iar duhul lumii acesteia ne atrage ca un magnet.

Acum, după 5 ani, am reușit, zic eu, să îmi înrădăcinez o rânduială, pe care încerc să o urmez. Această rânduială constă în paza minții, rugăciunea zilnică, mersul la biserică (măcar o dată la 2 săptămâni), spovedit și împărășit (la aproximativ 40 de zile), ținerea posturilor rânduite de Biserică, ajutorarea aproapelui ori de câte ori mi se oferă ocazia (prin aproape a se înțelege mai ales familia), ș.a.

Îi mulțumesc Domnului că mi-a fost și îmi este alături zi de zi și că în atât de multe împrejurări mi-a arătat concret că mă iubește. Mă rog Lui ca fiecare dintre noi să se întoarcă la El. Să ne cerem iertare înaintea Sa și să iertăm pe cei care au greșit sau greșesc față de noi. Să ne lăsăm purtați de voia Sa atât în interiorul nostru, în inima noastră, cât și în exterior.

Doamne ajută!