Împingerea de la spate, un șiretlic al diavolului

Diavolul are un mod perfid de a te împinge de la spate, atunci când acesta nu poate să te ispitească prin metodele tradiționale pentru a te face să cazi în păcat. Am trecut și eu prin astfel de ispitiri ale diavolului, ispitiri care par că nu se termină niciodată, căci nu știi niciodată care îți sunt limitele cu adevărat. Dar chiar dacă nu știi, trebuie să încerci și să ți le găsești și să nu le depășești niciodată, indiferent prin ce stări treci. Concret, iată câteva gânduri cu care diavolul a încercat să mă împingă de la spate, pentru a mă face ulterior ca să cad în deznădejde:

1. Nu ții suficient post. Acest gând necurat a apărut în momentul în care am hotărât să țin toate posturile rânduite de Biserica Ortodoxă: postul din zilele de miercuri și vineri, și cele 4 posturi mari din timpul anului. Pe lângă faptul că diavolul a încercat să mă împingă să țin și ziua de luni, deși era peste puterile mele, acesta a mai încercat să mă facă să mă înfometez, astfel, în timp ce posteam, nemaiputând duce sarcinile de zi cu zi. Țineți cont că trebuie discernământ în toate deciziile pe care le luăm în cazul postului, căci acesta nu trebuie făcut forțat ci de bună voie și din dragoste pentru Dumnezeu și spre sporirea noastră duhovnicească.

2. Nu te rogi suficient. Pravila de zi cu zi trebuie stabilită cu duhovnicul. Dacă acesta nu impune o anumită pravilă, cum a fost cazul meu, am încercat încet încet, cu ajutorul Domnului, să ajung la o anumită pravilă pe care să o fac atunci când sunt singur, ferit de ochii celorlalți (așa simt eu). Chiar și așa, acest gând, cum că nu mă rog suficient, încă îl am, dar încerc să-l combat, știind că Dumnezeu nu mustră spre a cădea în deznădejde, așa cum simt de cele mai multe ori, ci o face cu dragoste, mustrarea Sa încercând să te îndrepte și nu să te doboare.

3. Nu mergi suficient la biserică. Ca și în cazul pravilei de rugăciune, mersul la biserică este imperios necesar pentru statornicia sau urcușul nostru duhovnicesc. Ca și în cazul rugăciunii, dacă nu se poate merge la biserică în toate duminicile și la sărbători, se recomandă consultarea cu duhovnicul, făcând ulterior ascultare și urmând sfaturile sale. În cazul meu, încerc din răsputeri să merg la biserică o dată la 2 săptămâni, pentru că acesta a fost sfatul primit de la duhovnicul meu. Deși simt că aș vrea să merg mai des, știu că momentan nu se poate și încerc să nu depășesc limita, căci simțirea aceasta poate fi înșelătoare, ca și celelalte extreme.

4. Nu faci suficientă milostenie. De câte ori nu am avut (și încă am) de suferit de pe urma acestui gând. Ori de câte ori am încercat sau încerc a face o faptă bună, este cineva acolo care îmi spune că nu fac suficient, că trebuie să ajut mai mult, să dăruiesc mai mult, atât de mult încât chiar să nu rămână nimic pentru familia mea. Nimic mai greșit. Ca și în cazul celorlalte două ispite, și de această dată este vorba de lucrarea diavolului, a mincinosului fără scrupule, care încearcă din răsputeri să ne dea de făcut mai multe decât putem duce. Dumnezeu nu forțează pe nimeni să facă absolut nimic, inclusiv milostenia, dar așteaptă totuși de la noi să o facem din dragoste pentru El și pentru aproapele nostru. Milostenia este parte dintre fericiri: „Fericiți sunt cei milostivi, căci aceia se vor milui”, deci de vom vrea să fim miluiți trebuie să facem milostenie, dar nu forțat (poate la început, când trebuie să înveți și să acumulezi experiență).

5. Nu muncești suficient. Noi, creștinii, trebuie să fim oameni de cuvânt și de nădejde, atât în familia mică, cât și în familia mare, cu ceilalți oameni, dar și la locul de muncă. Diavolul încearcă în permanență să îmi insufle faptul că nu muncesc suficient, făcându-mă să investesc mai mult timp în muncă, și implicit în obosirea mea mentală/trupească. Nu! Mi-am găsit un echilibru când vine vorba și de locul de muncă, echilibru pe care încerc să nu-l depășesc cu nici un chip pentru a nu a ajunge la extreme.

6. Nu ești bun de nimic, în general. Un alt gând perfid este acesta. Nu trebuie băgat în seamă, căci cu siguranță tot ce este negativ nu este de la Dumnezeu, ci de la tatăl minciunii, al dezbinării și al deznădejdii.

Iată și o istorioară povestită de Sfântul Cleopa Ilie, despre călugărul trezit la rugăciune de un înger, care vine să întărească faptul că trebuie să nu ne depășim niciodată limitele impuse.

La un călugăr, seara, când voia să se culce, intra un înger la el în chilie, atât de strălucitor încât îi lua ochii. Și când intra el, venea și cu mireasmă bună, ca să zică că este de la Duhul Sfânt. Nu-l îndemna la rău, ci atât îi spunea: „Scoală-te, robul lui Dumnezeu, la rugăciunea și pravila ta!”. Iar el spunea: „Eu mi-am făcut rugăciunea”. Dar îngerul spunea: „Nu. Mai roagă-te”. „Eu mi-am făcut pravila.” Iar el spunea: „Nu știi ce spune Apostolul Pavel: Neîncetat vă rugați?”. Și când voia să se culce, iar îl scula. Omul, dacă nu dormea, se tulbura. Nu-l lăsa îngerul să se odihnească. Și l-a sculat așa timp de vreo trei luni. Iar călugărul zicea: „Cum să nu mă rog, dacă vine îngerul Domnului, că așa zice Sfântul Apostol Pavel!”.

Tulburându-se el așa, a slăbit și s-a îmbolnăvit. Și se întâlnește cu un sihastru bătrân, că în pustia Egiptului erau mii de pustnici, ucenici ai Sfântului Antonie cel Mare. Bătrânul îl vede așa slab și tulburat și-i zice:

– Ce ai frate? Cum o mai duci?
– Părinte, bine o duc.

Era un cuvânt de mândrie. Însă omul trebuie să zică cu smerenie că nu face nimic bun.

– Cum bine? zice părintele.
– Părinte, cu ajutorul lui Dumnezeu, de trei luni mă scoală îngerul la rugăciune!
– Și cum te scoală?
– Când mă culc, el vine lângă mine, mă scoală la rugăciune și se roagă și el cu mine!
– Ia aminte, frate, că acela nu este îngerul Domnului. Acela este satana, care te pândește pe tine!
– Dar cum, părinte? Eu văd că de când mă scol sunt bolnav și tulburat și niciodată n-am umilința că mă împietresc la inimă...
– Uite așa să faci. Când va veni să te scoale la rugăciune, să zici: „Eu nu vreau să mă scol acum, ci când va veni vremea, la miezul nopții. Atunci o să mă scol. Nu mă scula tu pe mine”.

Dacă îți va spune că este îngerul Domnului, să-i spui: „Eu sunt un om păcătos și nu-s vrednic să mă scoale pe mine îngerii!”. Diavolul, când aude de smerenie, fuge. El nu vrea să spui că ești om păcătos niciodată, că el a căzut din mândrie. Deci, așa să-i spui: „Eu sunt un om păcătos, nevrednic să mă scoale îngerii. Când voi vrea, mă voi scula; când nu, voi dormi. Tu să nu mai vii la mine!”.

Și s-a dus călugărul seara acasă și cum a ajuns, s-a culcat. Și a venit îngerul acela și i-a zis:

– Scoală-te, robul lui Dumnezeu, la rugăciunea și pravila ta!
– Nu mă scol!
– Păi de ce?
– Când voi vrea eu, o să mă scol, nu când vei vrea tu!
– Blestematule călugar, te-ai dus la bătrânul acela, care este un călugăr mincinos și fățarnic. El te-a învățat să nu mai asculți de mine! Dar călugărul acela este iubitor de argint. Că a venit la el un om sărac și i-a cerut un ban, iar el a zis că n-are. Și totuși are trei arginți pe un geam. Are trei bani și-i ține într-o carte pe geam. Și a zis către sărac că n-are bani.

Apoi s-a făcut nevăzut. Dar călugărul a zis:

– Blestematule diavole, eu văd acum că ești tatăl minciunii!

Apoi bătrânul s-a întâlnit cu călugărul. El era înaintevăzător. Și i-a zis călugărului:

– Nu-i așa că ți-a zis că am trei bani pe geam? Am, dar a venit un bețivan, care face numai rău; l-am văzut beat și știam că o să vină o femeie săracă a doua zi și am ținut banii să-i dau la acea necăjită, nu la bețivan. Dar tu ia aminte, frate, că eu știu ce ți-a spus despre mine, că sunt iubitor de argint, fățarnic și mincinos. Deci să nu-l mai asculți că te duce la pieire, măcar că te scoală la rugăciune.

Din ziua aceea n-a mai venit îngerul iadului, că a vazut că s-a supărat călugarul pe dânsul.