Pocăința, mult mai mult decât un termen furat

O mare greșeală pe care o facem mulți dintre noi este să acceptăm furtul termenului pocăință de către anumite secte. Sectele abuzează de acest termen atât de important, folosindu-l excesiv prin a se numi pe sineși pocăiți. Ei bine, pocăința există în Biserica Ortodoxă de 2000 de ani, dar prea puțin se vorbește despre asta, mulți dintre noi nefiind conștienți de acest lucru.

Acum 5 ani, după îndelungi căutări și frământări interiorare, am ajuns la concluzia că vreau să mă pocăiesc, neștiind exact ce înseamnă asta. Asemenea multora, credeam că a mă pocăi înseamnă să trec la o altă credință, dar slavă Domnului că nu m-a lăsat să mă lepăd de credința în care am fost botezat, și care, culmea, este și credința cea adevărată.

Am început atunci să caut diferite secte la care ar fi trebuit să mă botez, dar, la momentul potrivit, venind mama mea în vizită, a reușit să-mi deschidă ochii și mintea, spunându-mi că pocăință există și la noi în biserică (Biserica Ortodoxă). Ei bine, aflând aceasta, din acel moment am început să merg să mă spovedesc, să mă împărtășesc, să schimb anumite obiceiuri urâte înrădăcinate în străfundul ființei mele (cum ar fi fumatul, băutul excesiv de alcool, înjuratul, ș.a.), și inclusiv să-mi schimb modul de gândire (să devin mai pozitiv în gândire și să alung gândurile negre).

Toate aceste schimbări nu au fost și nu sunt ușoare, dar cu ajutorul Domnului, cu perseverență, și cu îndârjire, ele se pot înfăptui (o spun din proprie experiență, și nu din cărți). Totul e să îți dorești să devii mai bun pentru Dumnezeu, și nu să lâncezești în urâciune și păcat, căci nu îți aduce nici un beneficiu, nici aici pe pământ, dar nici în veșnicie.

Mi-a plăcut foarte mult o descriere a pocăinței pe care am găsit-o pe Doxologia.ro:

Pocăința nu reprezintă doar penitență, mâhnire ori frica de osândire, ci mult mai mult: o schimbare profundă, radicală a felului de a fi, a gândi și a viețui; lupta cu păcatul prin înfrângerea tentațiilor și clădirea unui nou început al vieții interioare, reflectat într-o existență bineplăcută lui Dumnezeu. Pocăința ne ajută să omorâm păcatul, să ne reînviem sufletul; din întuneric face lumină, spală ochii sufleteşti, stăpâneşte peste firea cea neputincioasă și înfrânează patimile.

Din păcate, în ziua de astăzi, tot mai puțini dintre noi aleg să se pocăiască, crezând că pocăința îți aduce cine știe ce necazuri, sau alte lucruri negative. Nimic mai fals. Încerc, prin exemplul personal, să fac și pe ceilalți din jurul meu să admită faptul că pocăința nu este un lucru chiar atât de rău, sperând la nesfârșit ca măcar unul dintre ei să apuce pe calea aceasta, pe cât de grea la început, pe atât de frumoasă spre sfârșit.

Vă rog să nu mai amânați pocăința de pe o zi pe alta, căci Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos, alături de Sfântul Ioan Botezătorul și a celorlalți sfinți, ne-au spus extrem de clar, chiar de mai multe ori:

Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor

Doamne ajută!