Rugăciunea - cheie către o altă lume

De când am descoperit rugăciunea pot spune că m-am regăsit pe mine, dar nu oricum, ci mult mai întărit. Rugăciunea este cheia către lumea lui Dumnezeu, o lume plină de dragoste, libertate, răbdare, milă, iertare, nădejde, credință, și alte caracteristici minunate. O lume în care cu siguranță îmi doresc să locuiesc și eu, toți cei apropiați mie (inclusiv cei adormiți), și nu numai (dar cum nu eu sunt cel care hotărăște în numele celorlalți, tot ce pot să fac este să mă rog pentru ei).

Această lume, a rugăciunii, nu este una imaginară, ci una cât se poate de concretă. O lume în care Dumnezeu, Maica Domnului și sfinții ascultă rugăciunile noastre și, dacă acestea ne sunt de folosit, la timpul potrivit, ne sunt și îndeplinite. Rugăciunile către Maica Domnului și către sfinți sunt rugăciuni de mijlocire, în care îi rugăm pe aceștia să mijlocească pentru noi în fața Domnului Iisus Hristos, ca Acesta, în atotcunoașterea Sa, să decidă dacă îndeplinește sau nu rugăciunile adresate Lui de către noi.

Rugăciunea este hrana sufletului. De asemenea, cu ajutorul rugăciunii ne întărim relația noastră personală cu Dumnezeu. Fără rugăciune, omul este ameninţat de tristeţe şi de prăbuşirea în deznădejde (sau depresie, dacă vreți). De aceea este bine să ne formăm un obicei în a ne ruga. Să încercăm să o facem dimineața și seara, sau în alte perioade ale zilei, dacă timpul ne permite acest lucru, și dacă am convenit aceasta, în prealabil, cu duhovnicul nostru.

Rugăciuni ca „Tatăl nostru”, „Cuvine-se cu adevărat”, ori rostirea rugăciunii lui Iisus („Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!”) aduc pacea şi binecuvântarea în viaţa noastră. De asemenea, alte rugăciuni care pot fi citite și care aduc mult ajutor și liniște sufletească sunt acatistele și paraclisele. Eu practic, și recomand, și rugăciunea în care încerc să mă adresez Domnului, Maicii Domnului, sfinților și îngerilor, prin cuvinte proprii.

În concluzie, creștin-ortodox fiind, recomand cu toată dragostea să ne rugăm atât pentru noi cât și pentru cei apropiați nouă, fie ei familia noastră, prietenii noștri, vecinii noștri, sau simpli oameni cu care ne intersectăm pe parcursul zilei. O simplă rugăciune ca „Doamne ajută”, spusă cu sinceritate și credință, poate face mai mult decât o mie de cuvinte.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Am fost în depresie, și am învins

De la necredință la credință

Să încercăm să nu mai judecăm aproapele